Angajații Penitenciarului Focșani participă, astăzi, la protestele de la București. Numărul participanților nu este mare, deoarece cei mai mulți dintre ei sunt la muncă. Liderul de sindicat al angajaților din Penitenciarul Focșani, Nicușor Cucu, spunea, zilele trecute, că mișcările de protest ar fi avut un efect mai mare dacă toate confe-derațiile ieșeau în stradă în același timp. „Noi am fost programați să participăm la protest pe data de 28 septembrie. Numărul celor care merg nu este mare dar și așa tot vom merge la protest. Restul oamenilor sunt la serviciu și nu pot pleca. Ar fi fost mult mai bine dacă toate confederațiile participau la miting în aceeași zi pentru că puteau fi peste 50.000 de oameni în Piața Victoriei și atunci efectul ar fi fost altul. Sperăm să ne obținem drepturile”, a declarat Nicușor Cucu. Acesta a mai precizat că revendicările salariaților din penitenciare, ce vor fi susținute și care reprezintă cauzele participării celor din SNLP la mitingul de astăzi, din Piața Victoriei, sunt: Posturi vacante: 20% din schema de personal a sistemului penitenciar este vacantă (total angajați 12.000); se acumulează 500.000 de ore suplimentare anual, imposibil de compensat; regulamentele nu pot fi respectate întocmai, iar misiunile să se adapteze la disponibil; volumul de muncă este enorm și riscurile se dublează; pe acest fond mulți funcționari comit greșeli, iar duritatea sancțiunilor nu se diminuează proporțional cu schema; pentru obținerea de venituri proprii menite să contribuie la o capacitate „de plutire” a sistemului, salariații sunt suprasolicitați și acumulează ore neplătite; în 2011 prin decizie a Parlamentului Europei numărul de deținuți va crește cu 50%.
***
Diminuări salariale: s-a pierdut mai mult de un sfert din salariu, iar 2011 anunță alte perspective negative (diminuare coeficienți, eli-minarea primei de vacanță și a celui de-al 13-lea salariu, s.a.); nivelul de îndatorare în sistemele speciale este uriaș, băncile acordând anterior credite cu mare generozitate; imposibilitatea de plată a ratelor și de întreținere a familiei reprezintă premise pentru o incidență sporită a actelor de corupție; într-o perioadă în care activitatea va fi mai intensă ca oricând, pierde-rile salariale nu fac decât să reducă randamentul și să demotiveze funcționarii; așa-zisul „statut special” a dispărut (salarizare unitară / pensionare unitară) dar activitatea și riscurile se amplifică, penitenciarele fiind imposibil de desființat.
***
Condiții de muncă: majoritatea salariaților muncesc în condiții similare celor de acum 60 de ani; lipsa dotărilor și a amenajărilor specifice expun salariații la riscuri nejustificat de mari; regulile europene se respectă cu strictețe numai când este vorba despre drepturile persoanelor private de libertate; controalele europene vizează exclusiv condițiile de detenție, ultimul astfel de control (în urmă cu o săptămână) soldându-se cu demiteri în lanț (începând cu directorul) pentru o cameră în reparații în care au fost cazați câteva ore 2 deținuți.
Drepturi restante / drepturi statutare care nu s-au acordat niciodată: neplata orelor suplimentare care nu au fost compensate cu timp liber; concedii imposibil de acordat conform planificării / restanțe mari; lipsa protecției salariaților (despăgubiri de risc / asistență juridică); probleme mari la capitolul asistență medicală cu toate că se contribuie lunar cu un procent uriaș din salariu (13%).
Legislație: coeficienții cuprinși în proiectul noii legi unitare de salarizare sunt inferiori altor sectoare de activitate în care riscurile sunt mult mai mici; sunt necesare modificări legislative privind incompatibi-litățile, regimul acestora fiind modificat, prin legea unitară de salarizare, de la 1 ianuarie 2010; este stringentă aprobarea unor acte normative prin care să se activeze drepturile perso-nalului la despăgubiri de risc și consultanță juridică (în vigoare de 6 ani).