Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Focşaniul, membru al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie


Pentru a susține cât mai mult activitățile Filialei de Cruce Roșie Vrancea, Municipiul Focșani va adera ca membru susținător la Societatea Națională de Cruce Roșie din România.
În ședința Consiliului Local de mâine, consilierii locali vor supune la vot această aderare, care presupune și cotizarea unor sume de bani, respectiv 10.000 de lei anual. Pentru anul acesta, cotizația ar fi de 2.500 de lei, aferentă perioadei octombrie 2010.
Reamintim că în prezent, filiala Vrancea a Societății Naționale de Cruce Roșie derulează fără suport financiar din partea statului, mai multe proiecte. Unul dintre acestea a fost implementat pentru soluționarea unor situații de vulnerabilitate, colective sau individuale, fiind vorba despre Centrul „Femeia Ocrotită”. Acesta este un centru de asistență și consiliere a femeilor victime ale violenței în familie. De asemenea, mai sunt derulate alte proiecte care vin în ajutorul persoanelor vârstnice sau fără adăpost.
Menționăm că Municipiul Focșani a derulat cu succes o serie de proiecte în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România Filiala Vrancea, printre care „Adăpostul de Noapte Sfântul Nicolae cel Nou” și „Centrul de criză Sfântul Nicolae”.
Primarul Decebal Bacinschi va reprezenta municipiul în cadrul societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?