Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fotbalul focşănean, în moarte clinică


Fotbaliștii echipei CSM 2007 Focșani au ajuns la capătul răbdării și nu vor să mai reprezinte clubul în liga a treia a țării. Neplătiți în ultimele cinci luni, jucătorii antrenați de Aurel Pastia și Adrian Toma s-au adunat ieri la Stadionul Milcovul înaintea antrenamentului obișnuit și au amenințat că vor depune memorii la Federația Română de Fotbal pentru a deveni jucători liberi de contract. Decizia fotbaliștilor a venit după ce conducerea clubului a decis ca sumele pe care ar fi trebuit să le primească lunar componenții echipei de fotbal ca salarii și prime să nu depășească suma de 800 de lei, această sumă urmând să fie primită doar de jucătorii exponențiali din cadrul echipei. Cum echipa de pe Milcov este alcătuită în marea majoritate din juniori, viitorii fotbaliști ai Focșaniului s-ar putea alege lunar cu sume cuprinse între 100 și 400 de lei. Deși în prima instanță fotbaliștii CSM-ului au vrut să boicoteze antrenamentul de ieri, ei au fost convinși de antrenorul secund să efectueze ședința de pregătire, dar situația nu se va repeta astăzi, când jucătorii au anunțat in corpore că nu se vor prezenta la antrenamentul programat la ora 17.00. „Avem de primit salariile restante pe ultimele cinci luni și nu mai vrem să facem alte concesii. În afara fotbalului, am alte două servicii, dar situația este mult mai gravă la cei pentru care fotbalul este principala sursă de venit în familie. Împreună cu antrenorii am hotărât să protestăm pentru neplata salariilor și nu ne vom prezenta la antrenamentul pe care ar fi trebuit să-l avem miercuri (n.r. astăzi). Joi după-amiază ne vom prezenta la stadion, iar vineri vom intra în teren la partida oficială cu CSM Pașcani, dar probabil va fi ultimul meci al meu la această echipă”, ne-a declarat fundașul Viorel Crăciun, unul dintre cei mai vechi jucători ai echipei focșănene. Åži antrenorul-secund, Adrian Toma a deplâns soarta echipei pe care o antrenează și s-a declarat solidar cu jucătorii pe care îi pregătește. „Am ajuns în situația de a nu avea ce pune pe masă când ajungem acasă. Păcat că s-a ajuns aici, dar autoritățile locale trebuie să înțeleagă că suntem și noi oameni și nu putem trăi doar cu vorbe. Am tot așteptat un semn din partea factorilor locali de decizie, dar acesta nu a venit. Mai mult, la meciurile pe care le-am disputat pe teren propriu nimeni din conducerea clubului nu a venit în cabină pentru a ne încuraja sau a ne promite ceva”, a spus Adrian Toma.

Soluția finală: memorii la FRF și dau în judecată clubul

Datoriile clubului CSM 2007 Focșani față de sportivii celor opt cluburi în ultimele cinci luni însumează o sumă pe care clubul nu o are disponibilă în acest moment. Fotbaliștii intenționează să-și depună în zilele următoare memorii la Federația Română de Fotbal pentru a deveni liberi de contract, apoi vor acționa clubul în judecată pentru a-și recupera banii. Partida de vineri pe care CSM 2007 Focșani o va disputa contra celor de la CSM Pașcani ar putea fi ultima pentru fotbalul vrâncean în liga a treia și ar consfinți moartea echipei din orașul de pe Milcov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?