Inspectorii DSVSA în control

0
137


Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea au efectuat, în primele două săptămâni ale acestei luni, 36 de controale la mai mulți operatori economici din județ. Au fost verificate unități de procesare, depozitare și desfacere, exploatații și târguri de animale. Scopul controalelor a fost acela de a verifica respectarea legislației sanitar veterinare. În acest sens, au fost controlate unități din mai multe domenii de activitate. Mai multe pensiuni, restaurante, sau magazine din județ au fost supuse acestor controale, la fel și o serie de hipermarketuri, unități farmaceutice, unități fabricare produse de morărit sau unități fabricare pâine. De verificările inspectorilor DSVSA nu au scăpat nici unitățile de fabricare vinuri, unități procesare lapte, cantine alimentare, depozite, sau exploatații comerciale și non profesionale de animale. Reprezentanții DSVSA Vrancea nu au găsit prea multe nereguli, fapt care s-a regăsit și în puținele sancțiuni acordate. De altfel, controalele s-au soldat cu o singură amendă contravențională. „În urma controalelor a fost aplicată a amendă contravențională  în valoare de 600 lei. Deficiențele constatate au fost reprezentate de vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare”, a declarat Iulian Cucoli, purtătorul de cuvânt al DSVSA Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here