A fugit de la locul accidentului în… calea poliţiştilor

0
336


Un șofer de 27 de ani, din Focșani a fost trimis în judecată după ce a fost prins băut la volan, a produs un accident și a părăsit locul faptei. Adrian G. este acuzat că în data de 2 mai a.c., a condus pe drumurile publice deși băuse destul pentru a avea o valoare de 1,60 grame alcool pur în sânge. Probabil din cauza stării în care se afla, venind dinspre Cîmpineanca cu autoturismul, nu a vrut să oprească la semnalul de oprire regulamentar al polițistului. Åžoferul n-a oprit dar la o distanță mică a intrat cu mașina într-o bordură. Oamenii legii au mers la locul accidentului, unde a oprit o altă mașină, șoferul acesteia susținând că Adrian G. i-a tamponat și lui autoturismul. S-a stabilit că susținerile erau adevărate și că învinuitul plecase de la locul accidentului. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, ulterior fiind trimis în judecată pentru conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita admisă dar și părăsirea locului accidentului. Procurorii au mai trimis la instanță și alte dosare ale unor șoferi care au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și au fost depistați de oamenii legii. Este vorba despre Marius T., de 29 de ani, din Focșani, care în data de 1 martie a.c., a fost oprit în trafic și fiindu-i recoltate probe biologice a fost stabilită o alcoolemie de 1,50 grame la mie alcool pur în sânge. Dumitru P., de 68 de ani, a fost depistat în data de 23 aprilie a.c., pe raza comunei Tătăranu. Omul băuse cu ceva vreme înainte de a se urca la volan, întrucât la proba de sânge i-a ieșit o valoare de 1,75 grame alcool.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here