Primăria Municipiului Focșani va demara procedura de atribuire a celor 17 autorizații taxi disponibile. „Informații privind numărul de ordine al autorizațiilor disponibile, solicitanții cuprinși în listele de așteptare, documentele care trebuie depuse, criteriile de departajare și punctajele care se acordă pot fi obținute de la sediul Primăriei municipiului Focșani, din B-dul Dimitrie Cantemir, nr. 1 bis”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Focșani. De asemenea, cererile de înscriere pentru participarea la procedură pot fi depuse la sediul primăriei, până la data de 22 noiembrie 2010.