Schimbare din funcţie, cu bătaie lungă

0
685


Nu este adevărat că schimbarea din funcția de inspector școlar general a lui Iordache Bostan a avut un scop, unul bine pus la punct și cu bătaie lungă.  Adică prin 2012.
Mai multe voci autorizate susțin că Bostan a fost schimbat din funcție de portocalii, doar pentru a-i putea înlocui pe directorii de școli și inspectorii incomozi. Pe unul dintre cei mai portocalii pedeliști, pe numele de scenă Bănel, l-au pus inspector de resurse umane, adică exact acolo unde trebuie, pentru a șantaja cadrele didactice din județ care nu le cântă în strună.
Pedeliștii știu că instanța de judecată îl va repune în funcție pe Iordache Bostan, pentru că așa prevede Codul Muncii. Numai că pe perioada cât acesta este suspendat, ei își pot duce la îndeplinire planurile diabolice. Este vorba de organizarea alegerilor locale și generale din 2012, deci mișcarea e cu bătaie lungă. Ei au nevoie de oamenii lor, puși în funcții cheie, pentru a putea fura voturile cetățenilor. De ce să fure voturi? Pentru că sunt conștienți că nu vor mai câștiga alegerile în vecii vecilor, la cât au prăduit țara și la ce dezastru lasă în urma lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here