Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Utilaje noi la societatea Geladi SRL


Zilele trecute, într-un cadru festiv, la societatea Geladi SRL au fost puse în funcțiune noile utilaje. Este vorba de mașina de confecționat arcuri, mașina de asamblat arcuri, mașina pentru confecționat rame metalice, mașina de cusut saltele pentru pat tip „relaxa”, motostivuitor, compresor cu șurub, mașina automată pentru îndreptat și detensionat sârmă oțel, mașina automată pentru producerea arcurilor tip „pocket”. Cu o investiție de aproximativ  357.000 euro, SC Geladi SRL rămâne un jucător important pe segmentul fabricării saltelelor și somierelor. „Fără a aplica un program de investiții prin  POS-CCE  AXA 1 «Sprijin pentru consolidarea și mo-dernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile», această nouă investiție ar fi fost greu de realizat mai ales în contextul economic actual”, a declarat admi-nistratorul societății Gelu Popa. „Mulțumim cu acest prilej angajaților noștri, clienților noștri, furnizorilor de echipamente care au reușit producerea și instalarea acestora conform termenelor stabilite și nu în ultimul rând firmei de consultanță Smart Group Solutions din Focșani, care a făcut posibilă implementarea cu succes a proiectului”, a adăugat Gelu Popa.  

***

Societatea Geladi a accesat în cursul anului trecut un proiect în cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea competitivității econo-mice”, axa prioritară 1 „Un sistem inovativ și ecoeficient de producție”, domeniul de intervenție 1.1 „Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM”, operațiunea a) „Sprijin pentru consolidarea și mo-dernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile”, schema de finanțare „Sprijin financiar de până la 1.075.000 lei acordat pentru investiții pentru întreprinderile mici și mijlocii”.
În urma analizării dosarului, acest proiect a fost declarat câștigător, contractul semnându-se în luna octombrie a anului 2009. În urma achizițiilor efectuate, societatea a beneficiat de un ajutor financiar ne-rambursabil de 1.075.000 lei. Prin implementarea proiectului se va asigura obținerea unor rezultate precise și corecte, recunoscute ca atare, având un impact semnificativ asupra pieței de profil și o creștere semnificativă a calității produselor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?