Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Fără permis din cauza vitezei şi a alcoolului


Sub deviza „Alege viața”, polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere au organizat, sâmbătă, în intervalul orar 16.00 – 21.00, o acțiune pentru combaterea vitezei excesive și a altor abateri grave care ar putea pune în pericol siguranța circulației. Acțiunea s-a desfășurat în întreaga țară, iar în intervalul menționat, pe șoselele țării nu s-a înregistrat niciun accident mortal. La acțiune au participat efective mărite, iar oamenii legii au amplasat în cascadă toate cele 11 mașini dotate cu aparate radar din dotarea Serviciului Poliției Rutiere. În cele cinci ore, polițiștii au aplicat 149 de sancți-uni contravenționale iar 94 dintre acestea au fost numai pentru depășirea vitezei. Oamenii legii au reținut și un permis de conducere și au constatat și o infracțiune. Obiectivul acestei acțiuni l-a constituit reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora pe fondul nerespectării limitelor legale de viteză. Într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române se arată că viteza de deplasare a autovehiculelor reprezintă, la nivel european, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, în perioada 23 – 29 august, polițiștii au acționat pe aceeași linie. În această perioadă, numai pentru viteză au fost aplicate 790 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.480 lei. Polițiștii au reținut și 10 permise de condu-cere șoferilor care au depășit limita legală de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră, două pentru depășiri neregulamentare și șapte pentru alte abateri comise în trafic de șoferi. Nici șoferii cu alcool la „bord” nu au scăpat nesancționați de oamenii legii. Numai la sfârșitul săptămânii trecute, oamenii legii s-au confruntat cu cinci astfel de cazuri. De asemenea, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale șofe-rilor și pasagerilor care nu au purtat centura de siguranță, 31 pietonilor care au trecut strada prin alte locuri decât pe trecerea de pietoni. Polițiștii au cercetat și împrejurările în care   s-au produs patru accidente ușoare de circulație în urma cărora cinci persoane au fost rănite ușor. Accidentele au fost cauzate de nepăstrarea distanței de mers, neatenția în conducere și neacordarea de prioritate pietonilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?