Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Carla Bruni-Sarkozy şi Isabelle Adjani, numite “prostituate” de un cotidian iranian


Carla Bruni-Sarkozy și Isabelle Adjani au fost numite „prostituate” de cotidianul Kayhan din Iran, după ce prima doamnă a Franței și celebra actriță franceză au semnat o petiție pentru eliberarea unei femei iraniene condamnate la moarte pentru adulter, informează dailymail.co.uk. Carla Bruni-Sarkozy s-a alăturat astfel unei campanii internaționale ce are scopul de a o salva pe Sakineh Mohammadi-Ashtiani, o femeie din Iran în vârstă de 43 de ani, mamă a doi copii, condamnată la moarte. Sakineh Mohammadi-Ashtiani este acuzată că și-ar fi înșelat soțul și ar fi intenționat să îl ucidă – riscând astfel pedeapsa capitală pentru „crimele” săvârșite – și ar putea fi ucisă cu pietre într-o piață publică. Carla Bruni-Sarkozy – cea de-a treia soție a președintelui francez Nicolas Sarkozy – a semnat o petiție internațională prin care numeroase personalități cer eliberarea acuzatei. Săptămâna trecută, Carla Bruni a declarat: „Nu înțeleg ce ar putea aduce bun această ceremonie macabră, nici motivele juridice care ar putea să o justifice”. Într-o scrisoare publică, în care i se adresează direct acuzatei Sakineh Mohammadi-Ashtiani, prima doamnă a Franței a scris: „De ce să îți verși sângele și să îi lipsești pe copii de mama lor? Doar pentru că ai trăit, pentru că ai iubit, pentru că ești femeie și pentru că ești ira-niană? Întreaga mea ființă refuză să accepte acest lucru”. Însă publicația Kayhan („Univers”, în limba engleză, n.r.), cotidianul iranian care sprijină regimul extremist ultraconservator islamic de la Teheran, o acuză pe Carla Bruni-Sarkozy de ipocrizie. Un editorial din acest cotidian descrie pe larg viața amoroasă a Carlei Bruni, care a avut numeroase relații cu perso-nalități din showbiz. Intitulat „Prostituatele franceze se alătură protestului pentru drepturile omului”, articolul din Kayhan le critică în termeni duri pe prima doamnă a Franței și pe Isabelle Adjani, o prietenă a Carlei Bruni, care a cerut și ea eliberarea lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani. Cotidianul Kayhan susține că „apără ideologia Revoluției Islamice” și este controlat de guvernul condus de președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad. Åži televiziunea de stat din Iran a atacat-o violent pe Carla Bruni-Sarkozy pentru sprijinul oferit acuzatei Sakineh Mohammadi-Ashtiani, declarând că prima doamnă a Franței se folosește de această acțiune pentru a încerca să își justifice propria imoralitate. Palatul Elysee nu a avut nicio reacție oficială față de aceste atacuri din presa iraniană, însă un apropiat al Carlei Bruni-Sarkozy a declarat că aceasta este „profund șocată” de acest atac mediatic. Duminică, o femeie îmbrăcată și machiată precum femeile condamnate la moarte în Iran, a participat la o acțiune de protest organizată la Paris, în timpul căreia manifestanții au cerut eliberarea acuzatei Sakineh Mohammadi-Ashtiani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?