Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Deficitul bugetar a urcat cu aproape două miliarde lei


Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 20 de miliarde de lei în primele șapte luni ale anului, echivalentul a 3,9% din PIB, după ce a urcat în luna iulie cu aproape două miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Deficitul bugetar a fost rezultatul unor venituri totale de 93,3 miliarde lei, mai mari cu 1,2% compa-rativ cu perioada similară din 2009, și a unor cheltuieli de 113,3 miliarde de lei, cu 3,2% peste cele din primele șapte luni ale anului trecut. Pe venituri, creșterea încasărilor din TVA s-a înregistrat îndeosebi pe lunile iunie și iulie, influența din majorarea cotei de la 19% la 24% urmând a se reflecta începând cu august.
Veniturile din accize au crescut ca urmare a majorării nivelului de accizare aplicat de la 1 ianuarie 2010, a cursului mediu euro/leu luat în calcul la plata accizelor pentru anul 2010, precum și a creșterii cuantumului accizei la unele produse. Totodată, se mențin decalaje importante la impozitul pe profit     (-3,2%), impozitul pe venit (-5,4%), precum și la contribuțiile de asigurări sociale         (-5,3%). În ceea ce privește cheltuielile, cele de personal au scăzut cu 4,7% la nivelul bugetului ge-neral consolidat, dar au urcat cu 3,5% ca urmare a reorganizării unor instituții publice care au trecut, începând cu noiembrie anul trecut, de la finanțarea din venituri proprii și subvenții, la finanțare integrală din bugetul de stat. Cheltuielile cu bunuri și servicii s-au redus cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, scăderea fiind mai accentuată la bugetul de stat (-24,8%), în timp ce la bugetele locale acestea sunt mai mari cu 7,8%. La administrațiile locale, cheltuielile cu bunuri și servicii au continuat să urce, înregistrând un avans de 1,9 puncte procentuale.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital precum și programe de investiții finanțate din surse interne și externe, au fost pe primele șapte luni în sumă de 14,4 miliarde lei, respectiv 2,8% din PIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?