Ciprian Nica: Guvernul Boc bagă pumnul în gura presei

0
261


Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, este de părere că guvernanții vor să bage pumnul în gura presei, în acest sens obligându-i să achite contribuții la fondurile de șomaj, pensii și asigurări sociale de sănătate de două sau chiar mai multe ori. O dată contribuie în baza contractului de muncă, iar apoi și în baza contractelor din drepturi de autor, ceea ce constituie o aberație legislativă. De altfel, Nica a atras atenția în legătură cu aceste aberații ale PDL și Guvernului Boc încă din primăvară, când în Parlamentul României a susținut o declarație politică referitoare la libertatea presei. „Unii dintre cei mai afectați de OG 58/2010 sunt chiar ziariștii, care sunt suspectați de ministrul de Finanțe că fac «evaziune fiscală». O astfel de acuză venită din partea unui demnitar al statului la adresa unei categorii sociale importante din România, nu poate fi ca-talogată decât drept una iresponsabilă, dacă ea nu ar face parte dintr-un plan mai amplu gândit de PDL, plan care are ca scop decredibilizarea presei, pentru ca abuzurile comise de reprezentanții acestui partid să nu mai poată fi sancționate”, mai susține deputatul social democrat Ciprian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here