Un copil de numai 1 an, din localitatea vrânceană Măicănești, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani cu arsuri produse de un lichid fierbinte. Medicii au aflat că bebelușul a fost opărit cu cafea, iar în urma investigațiilor efectuate au constatat că avea arsuri de gradul II în regiunea feței, pe mâna dreaptă și pe torace. După tratamentul aplicat în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, copilul a fost transferat în secția de chirurgie infantilă.
Viața micuțului nu este pusă în pericol, dar acesta va rămâne sub supravegherea medicilor și va fi supus unui tratament cu antibiotice.