Încetinirea creșterii economice din China, India și alte economii asiatice ar avea un impact negativ serios asupra economiei Europei, spune comisarul european pentru Economie și Politică Monetară, Olli Rehn.
Expansiunea economică a zonei euro are șanse mari să încetinească semnificativ în al doilea semestru , din cauza frânării din SUA și China, care va afecta exporturile.
În timp ce relansarea economică este în derulare în Europa, Rehn a arătat că „este esențial pentru țări ca Grecia, Portugalia și, de asemenea, Spania, să-și rezolve problemele de competitivitate”.