Toate spitalele din județ vor fi verificate de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) și Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Aceștia vor să se asigure că nu se va întâmpla și în Vrancea ceea ce s-a întâmplat a maternitatea Giulești, din capitală.
Nenorocirea care a avut loc la maternitatea Giulești din capitală, a determinat autoritățile să ia măsuri pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. În toate spitalele din județ vor fi efectuate controale, ocazie cu care se va verifica dacă sunt respectate dispozițiile legale privind măsurile de siguranță împotriva incendiilor. „În conformitate cu ordinul comun al Ministrului Sănătății, Ministrului Administrației și Internelor și al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în perioada 23-31 august, în unitățile spitalicești din Vrancea, vor avea loc controale în comun cu reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică”, a declarat plutonier major Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU. Comisiile mixte vor trebui ca în termen de 10 zile de la data constituirii, să întocmească un raport complet asupra deficiențelor constatate în fiecare unitate sanitară, iar acestea vor trebui să fie remediate în scurt timp. „În două zile vom stabili componența comisiilor care se vor alătura celor de la ISU în verificarea spitalelor. Cel mai probabil, vor fi înființate trei comisii, cu câte doi reprezentanți din administrație și un medic, cărora li se vor alătura cei de la ISU. Odată verificate cele șapte spitale, vom trimite rezultatele către autoritățile centrale”, a declarat Cătălin Graur, directorul Direcției de Sănătate Publică.
Controalele vor viza aspectele ce privesc siguranța spitalelor în caz de incendiu, precum limitarea propagării unui eventual incendiu, asigurarea căilor de evacuare necesare și în stare de utilizare și aspecte privind dotarea cu mijloace de intervenție. Totodată se vor face verificări și în ceea ce privește organizarea activitățiii de apărare împotriva incendiilor și realizarea și exploatarea instalațiilor utilitare ale construcțiilor. Pentru a se asigura că astfel de cazuri nu vor mai avea loc, ministrul Sănătății a dispus organizarea unei licitații de achiziționare de avertizoare de fum, care vor fi montate în toate unitățile sanitare.
Hidranți fără furtunuri…
În urmă cu câteva zile, plutonierul major Florin Olaru spunea că la ultimele controale efectuate în spitalele din Vrancea au fost găsite și nereguli. Spitalele nu aveau toate dotările necesare pentru a se descurca în cazul unei situații de urgență. Cu toate acestea, până când nu se întâmplă o nenorocire ca la Maternitatea din Giulești, unde cinci bebeluși au murit și alți șapte au suferit arsuri în urma unei explozii nimeni, nu vorbește despre probleme.
În urma controalelor efectuate de reprezentanții ISU la spitalele din Adjud și Spitalul de Psihiatrie din Dumbrăveni s-a constatat că nu există un cadru tehnic sau perso-nal de specialitate care să aibă atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, iar la Spitalul Județean persoana care avea atribuții pe această linie nu mai are de multă vreme certificat de competențe valabil. De asemenea, la Spitalul din Dumbrăveni avizul de securitate la incendiu pentru sistemul de stocare și distribuție GPL lipsea cu desăvârșire. La mai multe unități spitalicești din județ unii hidranți interiori de incendiu nu aveau furtunuri și țevi pentru ca apa să poată refula. Astfel de nereguli au fost constatate la spitalele din Focșani, Adjud, Dumbrăveni și Panciu. Pompierii mai spun că la Spitalul din Dumbrăveni ușile de pe traseul de evacuare nu se deschid înspre exterior ci invers, iar acest lucru îngreunează eva-cuarea persoanelor din clădire în cazul unei situații de urgență, iar la Spitalul de Urgență din Focșani traseele căilor de evacuare nu erau marcate cu indicatoare.
O altă neregulă constatată în timpul controalelor era aceea că nu erau ignifugate elementele combustibile din construcția podurilor la Spitalul Județean, dar și la unitățile din Odobești, Dumbrăveni Adjud, Mărășești și Panciu.
… probleme remediate
În spitalele din județ, de la ultimele verificări efectuate de reprezentanții ISU, s-au adus ceva îmbunătățiri sistemelor de siguranță și prevenire împotriva incendiilor, cel puțin asta susțin managerii acestora.
„Cei de la ISU nu au mai verificat, dar de la ultimul control, noi am adus un cadru tehnic care are atribuții în domeniul apărării incendiilor. Au fost remediate și neregulile la sistemul de stocare și distribuție GPL, acestea au acum sisteme de avertizare împotriva incendiilor. De curând, am încheiat un contract cu o firmă care să verifice toată instalația electrică a spitalului și deja a venit cineva să facă acest lucru”, susține Costel Negoescu, managerul Spitalului Dumbrăveni.
„Chiar azi (ieri-n.r.) a venit cineva de la ISU și au fost făcute verificări. Nu au fost constatate nere-guli majore, cele mai importante probleme au fost deja remediate. De altfel, în urma controalelor se dau sarcini care, vrei nu vrei, trebuie îndeplinite”, a declarat Florin Monac, noul manager al Spitalului Odobești.