Președintele Asociației Române de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fiul fostului jucător al Unirii Focșani, Gică Burleanu a explicat zilele trecute ultimele detalii ale primei ediții a campionatului de minifotbal Liga Bergenbier Vrancea. Liga se va organiza în perioada următoare pentru stabilirea campioanei locale, care va reprezenta Vrancea la turneul național a campionatelor de minifotbal. Se va desfășura în sistem divizie, cu tur-toamnă și retur-primăvară. Pot participa doar jucători amatori de fotbal. Jucătorii din ligile I, II și III și futsal nu au drept de joc în această competiție. Vârsta minimă de participare este de 18 ani. Înscrierile pentru Liga de minifotbal amator – Liga Bergenbier au loc zilnic la baza sportivă Energosport (str.Mărășești nr.76). Data limită de înscriere este 31 august, iar prima etapă va debuta pe 5 septembrie. Până acum s-au înscris zece echipe: Teomax, All Stars, Jandarmii, Dex Beer, Alaința, Timis, Hunter, Texas, Viitorul Gologanu și Tim Prod. Fiecare echipă va plăti câte 50 lei pentru fiecare meci disputat, iar la finalul competiției, echipele de pe podium vor fi recompensate cu echipament sportiv. „Istoria minifotbalului ne trimite la sportul pe care îl practicam cu toții sub forma unei miuțe în curțile șco-lilor sau în parcările dintre blocuri, cu porți formate din două pietre mai mari, indiferent de vârstă”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Asociației Române de Minifotbal. Astăzi, minifotbalul a schimbat curtea școlii cu terenurile dotate cu gazon sintetic și instalații de nocturnă, farmecul și pasiunea rămânând însă aceleași. În acest moment. ARM organizează și două turnee finale la care participă cele mai bune echipe din campionatele locale afiliate. Astfel, câștigătoarea de la nivel local participă la Turneul Național de Minifotbal – Liga Bergenbier, câștigătoarea de anul acesta fiind recompensată cu posibilitatea participării în Italia la un meci de fotbal al lui Cristi Chivu care și anul acesta a dat lovitura de începere la Turneul Național. Câștigătoarele cupelor sau ocupantele locului doi de la nivel local participă la Cupa României la minifotbal. Pentru 2011, Asociația Română de Minifotbal va continua să dezvolte proiecte noi și își propune chiar să organizeze inclusiv un turneu european de minifotbal în România, dar și constituirea unei echipe naționale de minifotbal și angrenarea acesteia în competițiile internaționale.