Åi în acest week-end odobeștenii se vor putea bucura de filme proiectate sub cerul liber. Reprezentanții cinematografului Casei de Cultură „Constantin C. Giurescu” din orașul viilor domnești au pregătit două filme pentru cinefilii din oraș. Sâmbătă seară, de la ora 21:00 la Grădina de vară va fi proiectată producția „Coșmarul Alb”. Duminică seară, de la aceeași oră și în aceeași locație va fi difuzat filmul „Looser”. „Îi așteptăm și în acest sfârșit de săptămână pe iubitorii de film să se bucure de două filme bune, sub răcoarea serii” a spus Lucian Cristea, cel care proiectează filmele. Prețul unui bilet este în continuare neschimbat, 2 lei.