Turcii de la Beșiktaș nu se mai opresc din transferuri de răsunet. După ce au reușit să transfere de la Inter și Real Madrid ( Quaresma și Guti au ales „vulturii” în această vară), bașkanii de pe Inonu au dat o nouă lovitură: l-au transferat pe Robinho, de la Manchester City. Cele două cluburi au bătut palma în această dimineață, anunță the Guardian, care dezvăluie și suma impresio-nantă pe care Beșiktaș o va cheltui pentru achiziționarea brazilianului: 16 mi-lioane de euro + un bonus de 10 milioane de euro, în funcție de performanțele jucătorului și ale echipei. În aceste condiții, adversara Timișoarei din Europa League își va recupera o mare parte din suma pe care a plătit-o Realului pentru aducerea brazilia-nului: 32 de milioane. Aripa de 26 de ani a fost aproape de Barcelona în această vară, el însuși decla-rându-și atașamentul față de clubul blau-grana. „Alături de Messi aș deveni unul dintre cei mai buni jucători din lume. Am fi fantastici”, spunea brazilianul, care intrase și în vizorul lui Lyon (francezii îl do-reau sub formă de împrumut). Bernd Schuster, tehnicianul lui Beșiktaș, l-a avut pe Robinho sub comandă și pe vremea când antrena Realul și este încântat de transfer. „Sunt foarte încrezător că se va dovedi o achiziție extrem de importantă. Îi stă în putere și în talent să facă orice pe teren”, a spus managerul turcilor.