Pe multă lume a mirat faptul că antrenorul Unirii Urziceni, Roni Levi a decis să nu îl includă pe portarul Arlauskis în lotul cu care a abordat partida de la Split. Explicația a venit repede: portarul lituanian se va transfera la Rubin Kazan, campioana Rusiei, contra sumei de un milion de euro. Cele două părți au bătut deja palma și goalkeeper-ul nu a fost folosit pentru a se preîntâmpina o eventuală accidentare nedorită. Rând pe rând, Zenit sau Dinamo Moscova au fost gata să îl achiziționeze pe portar, dar mutarea nu s-a făcut.
Cel mai aproape însă de a-l cumpăra pe lituanian a fost tot Rubin Kazan, dar după ce ialomițenii au spus că doresc și TVA-ul, reprezentanții clubului care a învins Barcelona pe Camp Nou în ediția trecută de Ligă au sistat negocierile. În cele din urmă, cu puțin timp ca partida de la Split să înceapă, cele două cluburi au bătut palma.