MAI pregăteşte schimbarea permiselor auto

0
490


România va introduce, de la 1 ianuarie 2011, cartea de identitate biometrică, ce va avea formatul unui card bancar și se pregătește schimbarea permiselor auto, a declarat, ieri, ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga. El a menționat că până la mijlocul anului 2012 românii din străinătate vor putea primi noua carte de identitate de la toate misiunile diplomatice ale României. De asemenea, autoritățile române au în vedere introducerea unui nou permis auto, acest document urmând să fie similar la nivelul întregii Uniuni Europene, după consultarea tuturor statelor membre.
Costul estimat al producerii noilor cărți de identitate este între 30 și 32 de milioane de euro, fără TVA, potrivit unui anunț de intenție postat, joi, în Sistemul Electronic de Licitații Publice (SEAP), de către Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat (RA-APPS). Procedura „urmărește achi-ziționarea unor linii de producție și perso-nalizare a cărții electronice de identitate pentru cetățenii români”, se arată în anunțul postat de RA-APPS. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare a contractului este 25 august 2010, se mai arată în anunț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here