Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Hoţii au spart casa surorii subprefectului


Apartamentul în care locuiește sora subprefectului Sorin Hornea, Doina Hornea, a fost spart, miercuri de hoți.
Poliția a fost sesizată cu privire la acest incident, miercuri seara, în jurul orei 20.00. Persoana care a făcut sesizarea a precizat că cineva a intrat în casă cu ajutorul unor chei potrivite și i-a sustras mai multe bunuri. Imediat după sesizare oamenii legii s-au deplasat la fața locului pentru a face cercetări. Aceștia au confirmat că butucul de la ușă nu era forțat. Din spusele femeii reiese că prejudiciul se ridică la aproximativ 2.000 lei. Deocamdată nu se știe dacă aspectele sesizate se confirmă sau nu și nici dacă cineva a intrat în casă cu chei potrivite.
Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru a stabili dacă aspectele sesizate se confirmă și pentru identificarea autorilor.
„A fost înregistrată o plângere și se fac cercetări pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorilor”, a afirmat subinspectorul Cătălina Olteanu, de la biroul de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?