Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Bilete pentru pensionari


Pensionarii vrânceni au la dispoziție 386 de bilete pentru stațiunile de tratament din țară, asta după ce în lunile iulie și august au fost distribuite doar 64 de bilete. În această vară, pensionarii au avut de ales între cele cinci astfel de stațiuni în care CNPAS deține unități hoteliere. Acestea sunt la stațiunile Covasna, Lacu Sărat, Nicolina, Amara și Sărata Monteoru. „Din septembrie acordarea acestor bilete de tratament intră într-un ritm normal. Ele se vor repartiza pensio-narilor în funcție de punctajul obținut de fiecare și vor fi acordate de către responsabilii de la București”, a declarat Adrian  Juravle, directorul Casei de Pensii Vrancea. Punctele se calculează în funcție de tipul pensiei și de cuantumul acesteia. De asemenea, contează și dacă persoana respectivă a mai beneficiat de astfel de bilete în ultimii doi ani. Pensionarii, care și-au manifestat interesul pentru aceste bilete încă de la începutul anului, vor beneficia de câte un sejur de 18 zile   într-una din stațiunile alese. Suma pe care trebuie să o scoată din buzunar pentru aceste zile de relaxare reprezintă jumătate din pensie. Pensionarii mai pot alege, în afară de stațiunile în care CNPAS are proprietăți, locații precum Herculane sau Băile Felix.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?