Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir se declară foarte deranjat de greșelile de arbitraj din acest debut de sezon. Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal spune că va propune să se aducă brigăzi străine în retur, dacă prestațiile dezastruoase se vor repeta. Å¢inta lui Dragomir este în primul rând Sebastian Colțescu, cel care a avut câteva decizii contestate în partida Steaua-Victoria Brănești. „Eu conduc o instituție serioasă, nu se poate așa ceva. Dacă se va mai continua așa, voi cere să se aducă arbitri străini. Mi-a zis cineva că arbitrul râdea în cabină, se distra, după catastrofa de meci pe care l-a făcut. Eu nu am văzut așa ceva. Trebuie duși la control. L-am așteptat astăzi pe Vasile Avram, n-a putut să vină pentru că a avut o conferință de presă. Vreau să-l întreb și eu ce crede el despre lucrurile astea. Colțescu a greșit în două meciuri din trei și a scăpat nepedepsit, cum să faci așa ceva? Ori e lipsă de valoare, ori e deranjat la „mansardă”. Îi lipsește ceva țiglă de pe „acoperiș”. Eu înțeleg, sunt oameni și greșesc, dar nu se poate așa ceva. Eu primesc câte 10 telefoane de la conducători după fiecare meci, mi-e rușine de mor, ce să le spun?”, a declarat Dumitru Dragomir.