Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica consideră că reexaminarea Legii Agenției Naționale pentru Integritate este imposibil de realizat în cadrul sesiunii extraordinare în condițiile reglementate de Regulamentul Camerei Deputaților. Într-un comunicat de presă, deputatul social democrat arată că, fără a fi un adversar al ANI, atrage atenția că actul care a reglementat funcționarea acestei instituții a fost declarat neconstituțional de către Decizia nr. 1018/2010 a Curții Constituționale, iar reexaminarea acestei legi, în condițiile date, încalcă alte prevederi constituționale. Conform de-putatului, legea ANI nu mai are obiect și, pentru ca în România să existe o instituție care să vegheze la integritatea exercitării funcțiilor și demnităților pu-blice ar fi necesară inițierea unui nou proiect de lege sau o nouă propunere legislativă în acest domeniu. „Soluția de reexaminare a acestei legi este – din punct de vedere legal – total greșită, încălcând prevederile Constituționale și Regulamentul Camerei Deputaților, iar din punct de vedere practic dorința de reexaminare pe genunchi a unei legi care reglementează activitatea unei instituții neperformante dovedește interesul deosebit de mare pe care pu-terea portocalie Băsescu-Boc-Berceanu-Videanu îl are față de acest nou DNA menit să facă «ordine» între adversarii politici ai regimului care sugrumă România de ani de zile. Este evident că Băsescu și clica sa nu se simt comozi în democrație, urăsc opoziția și prin forță vor să impună în Parlament legi prin care se încearcă intimidarea acesteia”, a precizat deputatul Ciprian Nica.