Arest preventiv prelungit

0
208


Magistrații Tribunalului Vrancea au menținut, săptămâna trecută, starea de arest preventiv pentru Marius Dumitru, bărbatul care și-a ucis în bătaie, chiar în noaptea de Înviere, concubina. Bărbatul locuia pe raza capitalei și venise în vizită la mama sa, în Slobozia Bradului, cu ocazia sărbătorilor pascale. Potrivit rechizitoriului întocmit pe numele său, bărbatul a comis fapta pe fondul consumului de alcool și a geloziei excesive. Timp de două zile și-a bătut femeia cu pumnii și picioarele, încălțat fiind, dar și cu cureaua de la pantaloni. Faptele s-au petrecut în datele de 3 și 4 aprilie. În urma nenumăratelor leziuni, tânăra a decedat.
În fața anchetatorilor, învinuitul a recunoscut comiterea faptei, dar a declarat că nu intenționa să o omoare. Decesul a fost anunțat în dimineața primei zile de Paști. Fapta s-a petrecut în locuința mamei lui Marius, la care erau în vizită de sărbători. Localnicii din Slobozia Bradului spun că în acea casă mai locuiau fosta soție a bărbatului, dar și copiii săi. Oamenii din localitate mai spun că deși în familie se știa că fata era agresată, nimeni nu a anunțat poliția de frica agresorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here