Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Mai puţini directori adjuncţi la DSP


Reducerile de posturi din sistemul sanitar taie și din numărul directorilor adjuncți din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. Dacă până acum organigrama instituției prevedea patru funcții de directori adjuncți, noile reglementări prevăd o reducere la jumătate a acestora.
Organigrama DSP Vrancea a fost modificată după cerințele Ministerului Sănătății și urmează să fie aplicată în zilele următoare. După modificările realizate, doi din cei patru directori adjuncți nu vor mai ocupa aceste funcții. Cu toate acestea, ei vor rămâne în structura DSP, dar pe alte posturi. „Noua organigramă prevede doar doi directori adjuncți, iar aceștia vor fi doctorul Mircea Iuliana, care se va ocupa de departamentul financiar-contabil, și doctorul Vasile Costin, pe probleme de sănătate publică. Ceilalți doi directori adjuncți, doctorul Marina Maiorov și doctorul Mircea Stoienoiu vor lua în primire posturile de șefi de servicii”, a declarat doctorul Cătălin Graur, directorul coordonator al Direcției de Sănătate Publică Vrancea.
Măsura de reducere a numărului de directori adjuncți vine ca urmare a propunerii de reduceri de posturi din direcțiile de sănătate din toată țara. Ministerul Sănătății a propus reducerea a 1.621 de posturi din sistemul sanitar, dintre acestea 643 fiind ocupate. „Disponibilizările trebuie operate pentru ca cel târziu la 1 octombrie să intre în vigoare”, a precizat Ministrul Sănătății, Cseke Attila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?