Sindicatele feroviare nu vor accepta niciun program de restructurare la CFR și amenință că angajații din sector vor opri activitatea și vor da statul în judecată dacă vor fi făcute noi disponibilizări. Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat că nu a fost informat cu privire la o asemenea măsură.
Liderul sindical a susținut că, oricum, aplicarea ei ar fi aproape imposibilă în 2010, în condițiile în care nu există bani pentru salarii compensatorii pentru eventualii angajați care ar putea fi dați afară. În acest fel, s-ar crea o discriminare față de salariații care și-au pierdut deja locul de muncă, dar au pri-mit salarii compensatorii, a adăugat Măntescu. Acesta a arătat că eventuale discuții în acest sens ar fi apărut în urma unor discuții între mi-nistrul Radu Berceanu și directorii companiilor fe-roviare, discuții în urma cărora „șeful de la Transporturi” le-ar fi cerut directorilor să se încadreze în buget, singura soluție fiind noi disponibilizări.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) pregătește un proiect care vizează disponibilizarea a încă 12.800 de angajați până la sfârșitul lunii septembrie, au declarat surse din sectorul feroviar. Astfel, cei mai mulți disponibilizați vor fi la CFR Marfă (5.000 de angajați), urmată de CFR Călători, cu 3.900 de sala-riați, CFR SA, cu 2.900 de persoane, și Electrificare CFR, cu 1.000 de conce-diați. În perioada martie-aprilie, MTI a disponibilizat 10.361 de persoane din cauza situației economico-financiare a companiilor care nu mai permite conti-nuarea activității fără aplicarea unui program de restructurare și reorganizare. Cei mai mulți salariați au fost disponibilizați de la CFR Marfă (6.700), următoarele două companii în funcție de numărul concedierilor fiind CFR Călători (1.100) și Întreținere și Reparații Vagoane „CFR IRV” (800). Aceștia vor primi pe lângă indemnizația de șomaj, o sumă de două ori mai mare decât salariul mediu net pe economie, la data desfacerii contractului de muncă, la care se adaugă un venit lunar de completare pentru o perioadă de 12-15 luni.