În lipsa unui partener de întrecere pentru un meci amical, fotbaliștii echipei de liga a treia CSM Focșani au disputat ieri un meci-școală împotriva echipei de juniori, formație care se va înscrie în campionatul următor al ligii a patra vrâncene. „Seniorii” s-au impus în final cu 4-0 și, din nou, cel mai bun jucător a fost veteranul Adrian Toma, care a și marcat două goluri. Chiar dacă au pierdut, juniorii au vrut să-și arate valoarea și în mai multe rânduri au pus în dificultate echipa de seniori. „A fost un meci de antrenament în care ne-am propus să corectăm greșelile din devensivă și ofensivă care pot apărea în jocurile oficiale. În campionat, ne vom baza pe jucătorii tineri care au pus umărul la realizarea obiectivului și anul trecut. Suntem printre puținele echipe din serie care nu am transferat un jucător și nu avem alte gânduri. Ca antrenor, aș dori să terminăm în primele opt formații din serie, dar din cauza situației financiare incerte, ne va fi greu să realizăm acest lucru”, a spus antrenorul secund al echipei de pe Milcov, Adrian Toma. Sâmbătă, 14 august, CSM Focșani va susține un nou meci de verificare, pe terenul Milcovul împotriva formației de liga a doua, Dunărea Galați.