Din toamna acestui an, Liceul Teh-nologic „Al. I. Cuza” din Panciu va avea două clase de învățâmânt seral.
Este vorba despre o clasă a XI-a, profilul Servicii, domeniul Turism și Alimentație, înființată pe filiera tehnologică și pentru care înscrierile au început încă din luna mai. În această vară, Ministerul Educației a mai aprobat și înființarea unei clase a IX-a, corespunzătoare aceluiași profil, pentru care instituția a început deja să primească soli-citări de înscriere.
„Se pare că este un profil căutat, astfel că nu ne facem probleme că nu vor fi ocupate toate cele 30 de locuri disponibile”, ne-a declarat directorul adjunct Luminița Iliescu.
Cei interesați se pot prezenta, zilnic, începând cu orele 8.00, la secretariatul instituției, cu următoarele acte: certificatul de naștere, copii după buletinul/cartea de identitate și după foaia matricolă și diploma de studii. Relații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0237/275414.