Dinamo nu merge pentru 0-0 la Split

0
136


Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat ieri la plecarea spre Croația, că echipa sa nu va aborda partida din cea de-a doua manșă a turului III preliminar al Ligii Europa, cu Hajduk Split, cu gândul la obținerea unui rezultat de 0-0. „Va fi o partidă destul de complicată. Aici am reușit să-i surprindem, am reușit să înscriem trei goluri, dar acolo va fi cu totul alt meci. Orice partidă are o altă istorie. Noi am luat o opțiune de calificare dar calificarea trebuie să o obținem acolo prin multă disciplină tactică în organizarea apărării. Aici avem probleme, s-a văzut asta și în campionat, și la meciul ăsta trebuie să avem o atenție sporită. Emoții nu am cum să am pentru că am trecut prin prea multe în viață. Sper ca băieții să nu aibă emoții și să treacă peste presiunea care va fi. Ei trebuie să înscrie repede ca să își facă meciul ușor, dar dacă înscriem noi va fi mai simplu pentru noi să rezolvăm problema calificării. Nu mergem să facem 0-0. Nici nu am încredere că vom putea să facem 0-0. Mergem să înscriem gol și dacă reușim ne gândim și la victorie”, a spus Andone la plecarea spre Split. Partida se va disputa astăzi, de la ora 21.00, în direct pe DigiSport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here