Hidrologii au decis să instituie codul portocaliu și codul galben de inundații pe două sectoare ale Prutului, în contextul în care cea de-a cincea viitură venită din Ucraina în ultima perioadă tranzitează sectorul românesc al râului.
Instituirea codului portocaliu a fost necesară întrucât acumularea Stânca-Costești, cea în care au fost oprite vârfurile ultimelor viituri de pe Prut, trebuie golită într-un ritm ce presupune menținerea nivelurilor râului la cote ridicate.
Avertizarea emisă, în această după-amiază, de hidrologi este valabilă timp de o săptămână.