Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Meserii printre deţinuţi


Peste 60 la sută dintre deținuții din închisorile românești erau șomeri la momentul la care au fost arestați pentru comiterea faptelor, cei mai mulți dintre cei care aveau o meserie atunci când au ajuns în penitenciare fiind agricultori, zidari, muncitori sau șoferi. Conform unor date furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), 17.596 din cei 28.115 de oameni aflați în detenție în închisorile românești nu aveau o ocupație atunci când au fost arestați. Alți 775 erau agricultori, 522 zidari, 440 muncitori și 371 șoferi. Alți 79 dintre deținuții români erau ospătari și 78 bucătari la momentul arestării pentru diferite fapte penale comise. Alți 31 erau croitori, 28 frizeri, câte 19 erau muzicanți sau fochiști, 16 erau pescari și zece tapițeri. Există și oameni care înainte de a intra în închisoare aveau meserii care necesită, în principiu, studii superioare. Astfel, în închisorile românești există șase programatori, tot atâția operatori de computere, zece avocați, tot atâția asistenți me-dicali, 12 profesori, opt electroniști, șapte directori comerciali și șase directori gene-rali. În statistica ANP apar și oameni care la încarcerare aveau meserii precum motostivuitorist (șapte deținuți), florar (șase), recepționer (trei) sau chiar biju-tier (doi deținuți). Există în închisori și doi deținuți care au fost pictori, doi care au fost actori profesioniști, dar și doi foști acari, patru foști ziariști, un fost detectiv sau un fost disc-jockey. Tot în închisorile României pot fi întâlniți, potrivit statisticii întocmite de ANP pe baza decla-rațiilor date de deți-nuți la momentul la care au fost încarce-rați, un fost modist, un fost țapinar și un fost coșar, dar și un fost cârmaci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?