Clădirea fostului cămin cultural din satul Ghimicești, comuna Fitionești a fost cupinsă, în noaptea de joi spre vineri, de un incendiu. Pompierii au fost sesizați la ora 1.30, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Stației de Pompieri Panciu. În urma incendiului au ars acoperișul căminului cultural, care era dezafectat, confecționat din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați și scena amenajată pe o suprafață de 20 metri pătrați. Incendiul ar fi pornit de la o țigară aruncată la întâmplare. În acest caz se vor face verificări în continuare pentru identificarea persoanei care a făcut acest lucru și pentru tragerea la răspundere. Joi, specialiștii pirotehniști au intervenit și ei tot în localitatea Fitionești pentru a ridica un proiectil exploziv de calibru 76 de milimetri. Muniția a fost descoperită de Viorel S., în timpce desfășura lucrări agricole. Muniția neexplodată a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat pentrua fi distrusă. Pompierii au avut și două intervenții la ajutor medical de urgență. Primul apel s-a primit în jurul orei 13.05, când un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Adjud s-a deplasat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Adjud unde a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical calificat Polixeniei P., de 75 ani, care avea amețeli și tulburări de vedere. Cea de-a doua solicitare s-a primit în jurul orei 13.35, iar un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Adjud a intervenit în satul Domnești din comuna Pufești pentru acordarea primului ajutor medical calificat lui Ionel B., 49 ani, care avea o plagă la nivelul antebrațului mâinii stângi. În ambele cazuri pacienții au fost transportați la Spitalul Municipal Adjud.