Soțul Mădălinei Manole s-ar putea alege cu dosar penal pentru că știa că are în casă un flacon de Furadan, substanță interzisă.
Potrivit juriștilor, atât Sorin Cârdaș, cel care a vândut substanța, Berta Slav, femeia care a cumpărat Furadanul pentru Mădălina, dar și Petru Mircea, soțul artistei, riscă pedepse penale, pentru că legea română interzice atât comercializarea, cât și deținerea acestei soluții toxice.
Juriștii apreciază că, în cel mai rău caz, cei trei riscă trei ani de închisoare, iar cea mai blândă pedeapsă este amenda penală.