Peste 24.000 de dosare au avut de soluționat judecătorii vrânceni în primele șase luni ale anului în curs. Din raportul de analiză al acti-vității instanțelor vrâncene pe semestrul întâi al acestui an, reiese că activitatea specifică a instanțelor din Vrancea a crescut cu aproximativ 19%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. „Această stare de fapt se datorează în principal creșterii semnificative (cu 25,62%) a numărului dosarelor nou înregistrate în primul semestrul al anului în curs, față de semestrul I al anului 2009. Subliniem faptul că a crescut cu 15,18% și numărul dosarelor soluțio-nate în intervalul de refe-rință, față de perioada similară a anului trecut, deși numărul de magistrați și personal auxiliar de specialitate a scăzut ușor -la 30 iunie 2010 activau 54 de judecători și 69 de grefieri de ședință, în timp ce la 30.06.2009 se aflau în activitate 55 de magistrați și 70 de grefieri de ședință”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Vrancea. Cea mai mare creștere a volumului de activitate în prima decadă a acestui an a avut-o Judecătoria Focșani, ai cărei magistrați au avut de soluționat cu un sfert mai multe dosare comparativ cu primul semestru al anului 2009. În ceea ce privește activitatea Tribunalului Vrancea, Secția Comercială a înregistrat cea mai mare creștere a volumului de acti-vitate. „Nu-mărul dosarelor nou înregistrate la această secție a crescut cu aproximativ 43%. Cele mai multe dintre cauzele de soluționat în primă instanță au fost litigii fiscale (225) sau au avut ca obiect dizolvarea unor societăți comerciale (190) ori litigii privind funcționarii publici (112)”, se arată în același comunicat. Åi volumul de activitate al Secției Civile a tribunalului a înregistrat o ușoară creștere. Dintre cauzele de soluționat în fond, cele mai multe au avut ca obiect acordarea unor despăgubiri la care sunt îndreptățite persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora. Spre deosebire de Secția Civilă și cea comercială, Secția Penală a Tribunalului Vrancea a înregistrat o scădere a volumului de activitate de la 1.020 de acuze în primele șase luni ale anului 2009 la 931 în aceeași perioadă a lui 2010.