Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Cazuri similare celui al Mădălinei Manole ar putea fi evitate


Cazuri similare celui al Mădălinei Manole ar putea fi evitate dacă oamenii ar ști că pot apela la serviciile psihologului clinician, depresia fiind o tulburare în care „vioara întâi” este psihologul, a declarat, marți, președintele Colegiului Psihologilor din România, prof. dr. Mihai Aniței.
„Organizația Mondială a Sănătății spune că secolul 21 este secolul depresiei. Depresia este o tulburare în care vioara întâi trebuie să fie psihologul. O persoană depresivă nu se aruncă în brațele medicului psihiatru, care îi dă un pumn de medicamente, iar aceasta devine o legumă”, a precizat președintele CPR. El a mai spus că psihologii pot sesiza depresia, iar comunicarea în astfel de situații este esențială. „Nivelul de solicitare din ce în ce mai înalt și resursele tot mai scăzute ale oamenilor pot duce la stări de depresie. Asta nu înseamnă că persoana aceasta este bolnavă și trebuie să ia un pumn de medicamente, ci să fie sfătuită. Pentru că marea problemă a depresiei este absența comunicării, deși avem mijloace de comunicare multiple, oamenii sunt tot mai singuri”, a mai spus Aniței. El a precizat că, din păcate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu recunoaște această profesie și nu există contracte directe cu psihologi. Serviciile psihologilor pot fi decontate doar dacă pacienții sunt trimiși de un medic oftamolog, neurolog sau psihiatru. Psihologii spun că aceste trimiteri ar putea fi date direct de medicul de familie. „Vrem să tragem un semnal de alarmă prin care oamenii să poată ști că pot apela la serviciile unui psiholog. Totodată am vrea ca reprezentanții CNAS să ne permită stabilirea unui contract pentru decontarea serviciilor prestate celor care apelează la psiholog. Dacă s-ar deconta aceste servicii mulți oameni ar înțelege că ar putea apela la psihologi”, a mai spus Aniței. În prezent, tarifele percepute pentru o ședință la psiholog oscilează între 50-70 sau chiar 100 de lei, a mai spus președintele CPR. Mădălina Manole a fost găsită moartă de către soțul ei, în dimineața de 14 iulie, chiar de ziua ei de naștere, în locuința lor din localitatea Otopeni. Surse judiciare declarau atunci că artista a fost găsită de personalul de la ambulanță într-o baltă de sânge, având capul spart. Cei șapte medici-legiști care au participat la necropsia Mădălinei Manole nu au niciun fel de suspiciune cu privire la cauza care a produs decesul, la fel și cri-minaliștii, probele confirmând sinuciderea artistei, o persoană extrem de sensibilă, au declarat, luni, surse judiciare. Audierile persoanelor în cazul privind sinuciderea cântăreței au relevat pentru anchetatori o fire „extrem de sensibilă”, iar psihologii au explicat că este posibil ca nașterea „târzie” să fi produs o stare de depresie accentuată. Faptul că Mădălina Manole și-a lăsat mesajul de adio pe telefonul său indică, în opinia psihologilor și criminaliștilor, faptul că artista a lăsat mesajul pentru toți apropiații săi, inclusiv pentru soț. Relațiile dintre soțul Mădălinei Manole și părinții acesteia au fost destul de reci, potrivit martorilor audiați de anchetatori. Procurorii spun că, în general, părinții și cei apropiați refuză să înțeleagă gestul sinucigaș și atunci lansează acuze la adresa celor care, în opinia lor, ar fi putut stopa un astfel de eveniment.
Potrivit surselor citate, artista și-a premeditat gestul și s-a interesat despre efectele furadanului, la care a recurs pentru a-și curma viața. Mădălina Manole a fost înmormântată, vineri seară, în jurul orei 19.15, la Cimitirul Bolovani din Ploiești, cortegiul funerar fiind așteptat de aproximativ 5.000 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?