Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Burse prin Fundaţia „Dinu Patriciu“ pentru elevii merituoşi


Aproximativ 70 de liceeni cu rezultate deosebite la învățătură, dar cu posibilități materiale reduse au reușit să obțină bursă prin programul „Inventează-ți viitorul” susținut de Fundația „Dinu Patriciu”. Începând cu anul școlar 2010 – 2011, lună de lună elevii vor încasa, prin acest program, 200 de lei. Bursa obținută de cei aproximativ 70 de elevi vrânceni este importantă în condi-țiile în care pentru ea au trebuit să muncească foarte mult și să obțină note care să le ofere șansa de a spera la sprijin.
Media școlară mi-nimă a bursierilor nou intrați în program a fost de 9,81.
În total, în cadrul programului „Inventează-ți viitorul” au fost acceptați, anul acesta, 5.000 de elevi cu performanțe deosebite din România și Republica Moldova. Prin programul ,,Inventează-ți Viitorul!”, aflat în cel de-al treilea an de desfășurare, Fundația „Dinu Patriciu” încurajează performanța în rândul liceenilor, luptând, totodată, împotriva abandonului școlar.
Potrivit unei statistici, în România, unul din zece copii renunță la școală, procent care ne plasează pe locul al treilea în Europa în ceea ce privește rata abandonului școlar. Copiii cu cel mai mare grad de risc sunt cei din mediul rural, de etnie romă și cei aflați în ciclul gimnazial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?