Zeci de mii de podgoreni vrânceni vor fi obligați să se înregistreze și să depună declarații la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale. Prevederea apare în proiectul unui act normativ elaborat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Prevederea se aplică gospodăriilor individuale care produc vin doar pentru consumul propriu. Practic, agenții vamali vor avea o baza de date cu fiecare podgorean care produce vin în Vrancea.
Podgorenii vrânceni vor fi obligați ca, până la 15 ianuarie, să se înregistreze la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale unde vor depune o declarație cu privire la activitatea pe care o realizează. Un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Finanțelor Publice obligă gospodăriile individuale, adică acele gospodării țărănești unde producția este consumată de membrii familiei, să declare producțiile obținute în fiecare toamnă.
„Gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri și băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, au obli-gația de a depune în acest sens, până la data de 15 ianuarie inclusiv a anului următor celui în care se produc, o declarație la autoritatea vamală teritorială în raza căreia își au domiciliul”, se arată în proiectul actului normativ. Dacă țăranul vrea să vândă o cantitate, oricât de mică, din producția proprie trebuie să se autorizeze fie la Fisc, ca mic producător de vinuri, fie ca antrepozit fiscal.
Finanțiștii impun restricții și când este vorba despre producția de vinuri. Astfel, un podgorean nu poate să apeleze la sprijinul unui alt viticultor pentru producerea licorilor. Fiscul spune că „producția de vinuri pentru consumul propriu al unei gospodării individuale din recolta proprie, poate fi realizată în sistem de prestări de servicii numai în antrepozite fiscale autorizate pentru producția de vinuri”. Însă nici acest lucru nu este simplu. Proprietarii de antrepozite nu vor prelucra strugurii până când podgorenii nu vor prezenta celebrele carnete de viticultor. Practic, în orice moment, Fiscul va cunoaște câți litri de vin a produs viticultorul Ionescu din Odobești și care a fost cantitatea de struguri adusă la prelucrare.
„Antrepozitele fiscale sunt obligate să țină o evidență distinctă care să cuprindă informații cu privire la: numele gospodăriei individuale/persoanei juridice, cantitatea de struguri dată pentru prelucrare, cantitatea de vin rezultată, cantitatea de vin preluată, data preluării, numele și semnătura persoanei care a preluat vinul. Se vor păstra copii ale carnetelor de viticultor prezentate de gospodăriile individuale”, arată proiectul actului normativ.
Restricții pentru micii producători de vinuri
Fiscul aduce restricții și pentru micii producători de vinuri, adică cei care produc mai puțin de 100.000 litri de vin pe an. Aceștia nu sunt obligați să se autorizeze ca antrepozit fiscal dar, în situația în care producția dintr-un an depășește această cantitate, trebuie să obțină această autorizație. Totuși, dacă în anul următor se obține o producție mai mică, producătorul nu poate reveni la statutul inițial.
„Prin mici producători de vinuri liniștite se înțelege operatorii economici producători de vin liniștit, care din punct de vedere juridic și economic sunt independenți față de orice alt operator economic producător de vin, utilizează mijloace proprii pentru producerea vinului, folosesc spații de producție diferite de cele ale oricărui alt operator economic producător de vin și nu funcționează sub licența de produs a altui operator economic producător de vin”, arată documentul elaborat de MFP.
Micii producători de vinuri liniștite sunt obli-gați ca în fiecare an să depună, semestrial, o declarație privind cantitatea de vinuri liniștite produsă, precum și cantitățile de vinuri comercializate în perioada de raportare. Micii producători de vinuri liniștite pot comercializa aceste produse în vrac numai către magazine specializate în vânzarea vinurilor, către unități de alimentație publică sau către antrepozite fiscale.