Cu toate că despre stadioane se spune că sunt „casa fotbalului”, stadionul din Odobești este locul căruia o familie de opt persoane din oraș îi spune „acasă”. Pentru că nu au o locuință, autoritățile locale au permis familiei respective să locuiască acolo, până când primăria le va amenaja un loc corespunzător pentru a putea locui. Damian Åžtefan, soția lui, Cazacu Niculina și cei șase copii ai acestora împart două cămăruțe din incinta vestiarelor echipei de fotbal locale. „Suntem de nouă ani și ceva aici, e destul de greu, pentru că e spațiul mic și nu sunt condiții prea bune, stăm opt persoane în două camere. Primarul ne-a spus că o să ne facă o casă aici lângă stadion, mai sperăm, pentru că așa e greu”, declară Damian Åžtefan. Cu toate că Primăria Odobești le-a furnizat o locuință la unul din blocurile sociale din oraș, aceștia refuză să se mute acolo pentru că, spun ei, condițiile sunt mai proaste decât cele actuale. „Mi s-a dat locuință la blocul «Nato», dar unde să mă duc cu copiii în mi-zeria aia?”, susține capul familiei. Acesta nu s-a aflat dintotdeauna în această situație. În urma unei tran-zacții imobiliare prin care a pierdut casa, a trebuit să se mulțumească cu locația actuală. „Am avut o casă pe Nicolae Ioniță, dar a vândut-o fratele meu și pe mine m-a dat afară ca pe un câine. Am fost nevoit să plec și stau aici de pe timpul fostului primar Fudulică”, susține Damian Åžtefan. Pentru că locuiește la stadion, tot el se îngrijește de acesta, având grijă ca suprafața verde să fie în condiții bune pentru meciurile echipei de fotbal din Odobești, care activează în liga județeană. „Eu am grijă de teren aici, îl tund, îl ud, îl tușez înainte de meciuri, fac toată munca posibilă pe terenul ăsta.Trebuie să am grijă de teren, îl tund la două săptămâni ca să arate bine și să fie bun pentru me-ciuri.Trag de mațul ăsta de furtun pe tot terenul ca să îl ud peste tot”. Cei opt membri ai familiei de la stadion nu se descurcă foarte bine nici cu banii. Ei primesc un ajutor social, alocațiile copiilor, iar capul familiei mai lucrează cu ziua pentru un ban în plus. „Acum luăm un ajutor social de 229 de lei pe lună plus alocațiile copiilor, 409 lei. Bani aruncați în vânt, cum îi luăm, așa îi dăm. Se duc pe mâncare, medicamente, acum pe spitalizări că am un băiat care și-a rupt mâna. Eu mă duc, mai muncesc cu ziua ca sa ne descurcăm. Eu sunt tractorist de meserie, dar acum lucrez prin construcții, pe unde apuc. Trebuie să muncești, că nu-ți dă nimeni un leu.” Cei opt se gospodăresc acolo cum pot. Åži-au amenajat chiar și o mică grădină, în care au plantat de-ale gurii, „roșii, castraveți, ce trebuie pentru casă”. Până când vor reuși să aibă casa lor, țâncii se vor juca în continuare „de-a fotbaliștii” pe teren, rufele vor atârna în fața camerei unde se schimbă arbitrii, iar grădina va crește în voie lângă terenul de antrenament.
