Sfântul și marele Profet Ilie, acest înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Profetului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era Preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu prin feciorie, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești.
Pe vremea când Achab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat în schismă încă din vremea lui Ieroboam, lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunseseră la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Profeți și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege și îi spuse: „Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, în fața căruia stau astăzi! Nu, nu va fi în acești ani nici rouă nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea!”. La cuvintele Profetului o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat și ars. Seceta își abătuse nenorocirea peste tot ținutul pentru trei ani și mare parte din populație fusese deja decimată; dar Dumnezeu, respectând jurământul Profetului său, nu vroia să își arate mila mai înainte ca Ilie să fi înțeles că el nu dorește moartea păcătoșilor ci întoarcerea lor la credință (cf. Iezechiel 33:11). Îl trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-l anunța că urgia avea în curând să înceteze. Ilie se arătă în fața regelui care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale și îl invită să adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeți ai lui Baal și cei 400 de profeți ai pădurilor sacre întreținuți de infama Izabel. Când toată lumea fu adunată, Ilie zise falșilor profeți: „Până când veți șchiopăta în genunchi? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după el! Dacă este Baal, atunci duceți-vă la el!”. El ceru ca doi tauri să fie pregătiți pentru sacrificiu și să fie așezați pe rug, dar fără să aprindă focul și îi lăsă pe falșii profeți să aducă primii sacrificiul. Aceștia îl invocară cu strigăte pe Baal, tăindu-și carnea, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, de teamă ca zeul lor să nu fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înălță un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel, săpă un șanț larg în jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, și porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apă din belșug peste victimă, astfel încât să se umple șanțul. Apoi adresă spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac și al lui Iacov. Pe dată coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul și apa. Tot poporul căzu atunci cu fața la pământ strigând: „Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu”. Din porunca lui Ilie, falșii profeți fură prinși. El îl anunță apoi pe Achab că seceta avea în curând să înceteze, apoi urcă în vârful Carmelului și, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi și mintea adunată în inimă, începu să se roage. De șapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcția mării, iar a șaptea oară un norișor își făcu apariția, cerul se întunecă și ploaie căzu din belșug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.
Sf. Ilie a fost ridicat la cer
După 15 ani de profeții, îndeplinind misiunea pe care i-o încredințase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, însoțit de Elisei care nu voia să își părăsească învățătorul. De acolo se duseră la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie își lua haina din piele de oaie, o înfășură și lovi apele, care se despărțiră pentru a-i lăsa să treacă pe uscat. Când Elisei îi ceru să primească îndoită parte din harul său profetic, Ilie îi răspunse: „Dacă mă vei vedea pe când voi fi înălțat la cer, așa ți se va da”. Åži pe când mergeau ei astfel prin pustiu tăifăsuind, un car de foc tras de cai scăpărători apăru între ei. Ilie urcă în car și fu luat în cer în timp ce Elisei strigă: „Părinte, Părinte, carul lui Israel și caii săi!”. El luă haina Profetului care căzuse peste el și lovind apele de două ori putu să traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau: „Duhul lui Ilie s-a lăsat asupra lui Elisei!”. Astfel înălțat în înălțimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Înălțarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul său, el vestea coborârea Sfântului Duh în ziua Rusaliilor. Reprezentant de vază al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Ilie fu judecat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17), care anunță a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii îl întrebară pe Domnul dacă Ilie trebuia să vină înainte de învierea morților pentru a pune toate lucrurile înapoi cum au fost, după cum învață Profeții. Hristos le răspunse: „Ilie a venit deja și ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat după cum au vrut ei”, făcând aluzie la Sfântul Ioan Botezătorul care venise să pregătească propria Lui venire, cu duhul și cu puterea lui Ilie (Luca 1:17). Așa cum Ioan fu Înaintemergătorul primei veniri în trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergătorul celei de a doua veniri, la sfârșitul veacurilor.
