Monumentul eroilor este restaurat

0
263


Monumentul Independenței, din comuna Dumitrești, a intrat în reabilitare. Potrivit site-ului www.dumitresti.ro, monumentul are o istorie destul de interesantă. Astfel, în urmă cu o sută de ani, la inițiativa lui Alexandru Zamfirescu, căpitanului Nae Constantinescu, administrator de Plasă, și a lui Dimitrie Zamfirescu, fost stagiar la Judecătoria din Dumitrești, s-a format un comitet pentru ridicarea unui monument în memoria soldaților din comuna Dumitrești, morți în războiul din 1877 – 1878. Monumentul, în forma unei piramide trunchiate, cu un vultur de bronz în vârf, a dăinuit vitregiilor vremii atingând azi, în anul 2010, memorabila vârstă de o sută de ani. „Cinstit cum se cuvine în anumite perioade, lăsat în uitare în altele, monumentul s-a încăpățânat să reziste vitregiilor de tot felul, chiar dacă timpul și-a așternut amprenta peste el. Situat la intersecția drumurilor ce leagă Dumitreștiul de Dumbrăveni și Râmnicul Sărat, monumentul a constituit decenii întregi un loc de pelerinaj pentru cei ce au dorit să-și omagieze eroii ce s-au jertfit pentru independența țării și pentru un trai mai bun pe aceste meleaguri”, spune profesorul Marian Găloiu, de la Dumitrești. În acest an, autoritățile locale au hotărât restaurarea monumentului, pentru ca acesta să-și sărbătorească centenarul așa cum se cuvine. „Îmi doresc ca acum, când monumentul împlinește o sută de ani de la inaugurare, să organizez o ceremonie măcar pe jumătate cum a fost în urmă cu un veac. Voi încerca să aduc un pluton de soldați de la Garnizoana Focșani, pentru a da acestui eveniment o semnificație deosebită. Totodată, invit locuitorii Văii Râmnicului și nu numai, la acest eveniment deosebit, ce se va desfășura la noi în comună”, a spus Sandu Crintea, primarul comunei Dumitrești.
Noutatea o constituie faptul că va fi montată pe spatele monumentului, din nou, placa de marmură ce amintea de cei prin a căror stăruință s-a ridicat acest monument. Placa de marmură a fost spartă cu dalta de activiștii comuniști din localitate, în urmă cu peste o jumătate de veac. Cei care fac comentarii pe portalul dumitreștenilor de pretutindeni au părerile împărțite. „În sfârșit … face și Crintea ceva bun de când este primar!”, este comentariul lui Marius, din localitate. Alții spun că nu trebuie să ne uităm înaintașii, indiferent cât de mare e criza financiară. „Felicitări pentru inițiativă… din când în când e chiar plăcut să vezi că se face ceva. Poate pare puțin pentru unii, dar sigur înseamnă mult pentru mulți dintre noi, care nu am uitat că existăm pe aceste meleaguri datorită curajului și jertfei bunicilor și străbunicilor noștri!”, sunt vorbele Anei Bentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here