Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

280 de firme au falimentat în 2010


Prima jumătate a anului 2010 a adus falimentul pentru 280 de firme vrâncene, arată o situație a Oficiului Registrului Comerțului. Cele mai multe firme au fost declarate falimentare în luna ia-nuarie când au fost constatate 94 de cazuri. Tot în prima jumătate a lui 2010 au fost radiate voluntar nu mai puțin 1.611 de societăți comerciale, cu 442% mai mult față de perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate doar 297 de asemenea cazuri. În această statistică sunt incluse radierile din Registrul Comerțului din cauza neexercitării dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de OUG 44 din 2008. În urma falimentului și radierilor, numărul agenților economici vrânceni a scăzut la 10.057, din care 3.427 PFA și 6.631 persoane juridice.
Analiza înmatriculărilor la ONRC arată că vrâncenii nu vor să mai plătească impozitul minim introdus de Guvernul Boc. Micii întreprinzători se orientează către alte forme de organizare, respectiv persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale. O situație a ONRC arată că, în primele șase luni din 2010 au fost înregistrate 658 înmatriculări, față de 580 în perioada similară a anului trecut. Cele mai multe înmatriculări au fost pentru persoane fizice auto-rizate și întreprinderi individuale, 226 și respectiv 144 de cazuri. În ceea ce privește SRL-urile, s-a constatat o scădere de la 300, în 2009, la 258 în ianuarie-iunie 2010.
Numărul mare de vrânceni care renunță la societăți comerciale și creșterea înmatriculărilor la persoane fizice autorizate arată efectul politicii economice a guvernanților care au inventat impozitul minim care i-a falimentat pe micii întreprinzători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?