Primarul Petre nu se gândeşte la concedieri

0
298


Primarul Ion Petre nu se gândește la concedierea funcționarilor publici din subordine. Pentru edil, concedierea unui angajat al Primăriei echivalează cu distrugerea unei familii.
„Eu îmi cunosc foarte bine oamenii din subordine, știu ce probleme au și concedierea mi se pare cel mai cumplit lucru care li s-ar putea întâmpla. Sunt oameni cu copii la școală sau facultate, cu credite la bănci și a interveni în viața lor cu o asemenea măsură, mai ales în condițiile în care și așa organigrama este subdimensionată, ar fi o crimă”, a declarat Ion Petre. Edilul susține că, în prezent, schema de personal a administrației locale este subdimensionată și că, în mod normal, instituția ar trebui să recurgă la angajări, nu la disponibilizări.
„Legea spune că, la 10 mii de locuitori, cât numără în prezent orașul Panciu, ar trebui să avem cel puțin 50 de salariați și noi avem doar 41, deci n-am ce să reduc, dimpotrivă, sunt nevoit să fac angajări”, a explicat Ion Petre. El a  adăugat că angajările la care face referire privesc, în principal, compartimentul Investiții.
„Pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, ar trebui să avem cel puțin 10 funcționari publici, dar noi nu lucrăm decât cu 3, care nu iau mai mult de 800 de lei pe lună. Este o catastrofă. Cum putem să ținem doar 3 oameni ca să lucreze la asemenea proiecte cu asemenea salarii?”, a mai spus primarul. Edilul a mai afirmat că este conștient că o asemenea măsură implică și existența unor resurse financiare suplimentare, dar speră că va face rost de fonduri tot de la nivel local. „Probabil, vom găsi ceva resurse. Niciodată, de când sunt eu primar, bugetul de funcționare n-a fost la un nivel cât de cât normal din lipsa veniturilor locale și din lipsa alocărilor de la bugetul de stat a sumelor necesare pentru echilibrare și funcționare. Anual, am lucrat cu 30% din bugetul normal de funcționare, ceea ce înseamnă o lipsă de 5 până la 7 miliarde de lei vechi, pe an. Deci, ce se întâmplă în acest an nu e o noutate. Trebuie să facem față, altfel suntem nevoiți să închidem Primăria și să plecăm acasă”, a mai spus Ion Petre. Potrivit Ordonanței privind reducerile din administrația publică, limitările de personal nu cuprind și salariații din serviciile de învățământ, sănătate, asigurări și asistență socială. Actul normativ instituie sancțiuni pentru primăriile care încalcă aceste prevederi. Astfel, în cazul primăriilor cu abateri, Guvernul suspendă alimentarea bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here