Ucigaşul asistentei Silvia Chirilă, în instanţă

0
483


Valentin Åžtefan, tânărul din Panciu acuzat de uciderea asistentei Silvia Chirilă, a fost trimis în judecată de procurori. Chiar dacă sunt probe care îl incriminează pe tânărul de 22 de ani, acesta a revenit asupra declarațiilor și nu mai recunoaște fapta. În rechizitoriul întocmit pe numele său, se arată că în ziua de 24 martie, în jurul orei 18.00, după ce s-a înarmat cu un cuțit și în timp ce se afla în loc public, respectiv în apropierea cabinetului de radiologie dentară în care Silvia își desfășura activitatea, i-a aplicat acesteia două lovituri de cuțit în zona lombară. La scurt timp, femeia a murit la spital sub privi-rile colegilor. Fapta ar fi fost comisă cu scopul de a tâlhări. Speriat de faptul că Silvia Chirilă a început să țipe, Valentin a fugit fără să mai apuce să ia ceva în afară de un telefon mobil. Cuțitul cu care și-a înjunghiat victima a fost aruncat într-o parcare de lângă Piața Moldovei.
Anchetatorii spun că inculpatul avea nevoie de bani să plece la prietena lui la Târgoviște. De altfel, în aceeași zi, ar fi încercat să-și vândă telefonul mobil dar nu a găsit un cumpărător. Deși a spus anchetatorilor că a mers la cabinet pentru a afla costul unei consultații și că s-a enervat din cauza prețului prea ridicat, oamenii legii nu au putut lua în calcul o asemenea variantă. În prezent Valentin Åžtefan se află în arest. El a fost reținut la numai o săptămână de la comiterea faptei, în timp ce se afla în locuința prietenei sale de la Târgoviște, județul Dâmbovița. Arma crimei, care era una dintre cele mai importante probe din dosar, avea pe ea sângele asistentei ucise, dar și ADN-ul făptuitorului. Primul termen al procesului va avea loc în septembrie la Tribunalul Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here