Bază de agrement şi sport la Panciu

0
248


Orașul Panciu ar putea beneficia de o bază de agrement și sport dacă proiectul inițiat de primarul Ion Petre și aprobat de Consiliul Local va întruni condițiile de eligibilitate și va fi admis la finanțare în cadrul POR, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului.  „Este vorba despre o bază de agrement care va ocupa o suprafață de aproximativ 5 hectare de teren”, a declarat primarul Ion Petre. Acesta a precizat că, dacă va fi aprobat, obiectivul va include un complex de ștranduri, piscine și bazine de kinetoterapie, un teren de sport multifuncțional și două terenuri de tenis, o sală de spectacole și tribună, piste de popice, dar și o zonă de distracții și terenuri de joacă pentru copii, zone de recreere pentru vârstnici, piste pentru bicicliști, locuri de popas, un lac artificial și, nu în ultimul rând, o parcare de 200 de locuri. Valoarea totală a investiției a fost estimată la 55.243,199 mii lei, fără TVA, eșalonată pe o perioadă de 5 ani. Edilul a mai afirmat că obiectivul nu este unul și același cu investiția privind construirea unei săli de sport a orașului, cu o capacitate de 150 de locuri, care a fost aprobată în urmă cu doi ani de Consiliul Local.
„Noi am aprobat obiectivul, transferul terenului și tot ceea ce ne-a solicitat Compania Națională de Investiții, care s-a ocupat și de licitația care a fost câștigată, acum doi ani, de o firmă din Galați. Anul acesta investiția a fost preluată de o firmă de la Focșani, de la CNI, prin sub-antreprenoriat. Am înțeles că, la ora actuală, toate obiectivele referitoare la săli de sport sunt blocate, din cauza lipsei fondurilor”, a explicat primarul Ion Petre. Acesta a adăugat că studiile de fezabilitate și toate documentațiile realizate pentru investiția amintită rămân valabile și că ele au fost trimise către CNI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here