Artist focşănean în tabăra de creaţie „Lumina Nordului”

0
379


Unul dintre artiștii plastici de renume ai Åžcolii Populare de Arte și Meserii din Focșani, Valeriu Năstase, a participat, la sfârșitul lunii iunie, la Tabăra Internațională de Artă Plastică „Lumina Nordului”. Organizat în localitatea suceveană Poiana Negri, ținut cu adevărat binecuvântat de natură, evenimentul a reunit sub aceeași cupolă 23 de artiști din 16 județe ale țării, dar și din Ucraina sau Republica Moldova. Tabăra Internațională de Artă Plastică „Lumina Nordului”, organizată de Åžcoala de Arte „Ion Irimescu” din cadrul Centrului Cultural Bucovina, este singura din țară care se adresează elevilor și absolvenților școlilor populare de arte, fiind rezultatul unui proiect inedit, care a debutat în anul 2006 și se desfășoară, an de an, cu continuitate și rezultate tot mai substanțiale. Anul acesta, tabăra s-a desfășurat sub coordonarea profesorului ieșean Valentin Ciucă, un important critic de artă. Tema ediției din acest an a fost peisajul bucovinean așa că, atrași de orizontul împădurit și relieful muntos, artiștii au dat frâu liber imaginației și au creat picturi extrem de interesante. Lucrarea „Supraviețuitorul”, realizată cu multă migală și măiestrie de artistul focșănean Valeriu Năstase, a fost una dintre cele mai apreciate picturi și a fost cotată că ar valora 800 de lei, o sumă ce nu este deloc neglijabilă. Întreaga experiență trăită într-una dintre cele mai frumoase și binecuvântate regiuni ale țării, a fost cu adevărat de neuitat, mărturisește artistul Valeriu Năstase. El afirmă că este mândru că este singurul artist care a reprezentat Vrancea la această tabără de creație. „Am întâlnit oameni noi, oameni de la care am învățat și cărora le-am oferit cunoștințele și prietenia mea. În cadrul taberei am lucrat două tablouri, care au rămas în patrimoniul instituției organizatoare. Faptul că unul dintre tablourile la care am lucrat a plăcut criticilor, mi-a oferit o deosebită satisfacție. Atmosfera în tabără a fost una minunată, simțindu-mă liber să lucrez, fără a fi îngrădit de nimeni și mai presus de toate, simțindu-mă apreciat. Această tabără este un pas important în evoluția unui tânăr aspirant la statutul de artist. Acest lucru îl învață un lucru esențial, și anume să se exprime pe el însuși, deoarece în artă nu poți minți”, spune Valeriu Năstase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here