Numărul elevilor care au părăsit județul și țara pentru a învăța în străinătate este în creștere față de anul trecut. Potrivit unei statistici realizate de Inspectoratul Åcolar Județean (ISJ) Vrancea, de la începutul anului și până în prezent, 51 de copii au plecat din țară pentru a fi alături de familiile lor, plecate la muncă în țări din Uniunea Europeană, în timp ce doar 40 s-au întors pentru a studia în țară. Majoritatea elevilor plecați în afara țării va începe anul școlar 2010 – 2011 în Italia sau Spania, însă sunt și câțiva care au ajuns în însorita Turcie, în Austria, Germania sau chiar Portugalia.
Cât îi privește pe elevii care s-au reîntors acasă, aceeași statistică realizată de Inspectoratul Åcolar Județean arată faptul că de la începutul anului, circa 40 de copii și-au reluat studiile la o școală din județ.
Diferența între veniți și plecați este generată de faptul că tot mai mulți vrânceni aleg să părăsească meleagurile patriei, în speranța unui viitor mai bun și preferă să îi aibă alături și pe copii. Reprezentanții ISJ Vrancea atrag totuși atenția că învățământul românesc continuă să fie unul de calitate, chiar dacă în ultima vreme este tot mai mult blamat. În cazurile elevilor care s-au întors acasă, șefii din învățământul vrâncean spun că aceștia nu pot fi primiți la școală sau liceu decât în baza unei cereri de înscriere, iar dosarele trebuie să fie revizuite din vreme pentru a nu exista probleme deosebite. „Rog conducerile unităților școlare ca elevii veniți să fie înscriși la liceele și unitățile școlare, iar părinții să fie informați cu privire la documentele ce trebuiesc aduse la completarea dosarelor. Cu toate că se vorbește că învățământul european este mai de calitate decât cel românesc, mulți preferă învățământul românesc”, a declarat Iordache Bostan, șeful Inspectoratului Åcolar Județean.
Numărul elevilor care au părăsit Vrancea pentru a învăța în Italia sau Spania este cu mult mai mic față de anii precedenți, când atrași de mirajul străinătății, zeci și zeci de părinți își retrăgeau odraslele de la școala românească și le transferau la unități de învățământ aflate în țările unde lucrau.