Ediția: Miercuri 22 ianuarie 2025 Nr. 6798
Ediția: Miercuri 22 ianuarie 2025 Nr. 6798

Vaccinuri împotriva cancerului de col uterin


Aproximativ 500 de persoane au fost imunizate, la nivelul întregului județ, prin programul de prevenire a cancerului de col uterin. Programul, care a debutat pe 15 februarie, va continua pe tot parcursul anului, astfel încât cât mai multe fete și femei să beneficieze de protecție împotriva Virusului Papilloma Uman (HPV), care poate provoca acest tip de cancer. „Până acum au fost vaccinate anti HPV 471 de persoane. 191 dintre acestea fac parte din grupa de vârstă 12-14 ani, 115 din categoria 15-19, iar 125 au vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani. De asemenea, au fost imunizate și 40 de persoane cu vârsta peste 24 de ani”, precizează Carmen Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Vrancea. În total, au fost efectuate 928 de doze de vaccin, deoarece acesta se face în trei doze.
Conform Centrului Național de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin, se estimează că până la 80% dintre femei se vor infecta cu HPV de-a lungul vieții, iar 50% dintre acestea cu tulpini care ar putea produce cancer de col uterin. În România, țara care se situează pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin, sunt depistate anual 3.000 de noi cazuri.
În total, în țara noastră, 40.000 de femei au fost diagnosticate cu acest tip de cancer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?