Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Samantha Fox primeşte tratament antirabic


Cântăreața Samantha Fox – care va concerta în noiembrie în România – face tratament antirabic după ce a fost mușcată de o pisică vagaboandă, în timpul unei vacanțe petrecute în Thailanda, informează express.co.uk.
Samantha Fox, star al muzicii anilor ‘80, își petrecea vacanța într-un hotel de lux din Koh Samui în momentul în care a fost mușcată de o pisică vagaboandă. Cântăreața a fost diagnosticată la puțin timp după incident, de către medici, cu această maladie ce poate fi fatală dacă nu este tratată la timp. „Iubesc animalele, în special pisicile, dar acolo ele sunt considerate ca niște șobolani și sunt lăsate să trăiască singure pe străzi. Le-am hrănit pe multe dintre ele în fiecare seară, după cină. Una dintre ele era întinsă la picioarele mele și am crezut că urma să ne înțelegem foarte bine. Am vrut să o mângâi, dar m-a mușcat atât de tare, încât colții ei au ajuns până la os”, a explicat cântăreața Samantha Fox. Cântăreața britanică a făcut câteva injecții împotriva rabiei în Thailanda și s-a întors apoi în Marea Britanie, unde a continuat tratamentul. Medicii britanici se așteaptă ca artista să se însănătoșească în scurt timp. Rabia (turbarea) este o boală infecțioasă virală a mamiferelor provocată de virusul rabic, care se găsește în saliva animalelor infectate. Transmiterea bolii se rea-lizează prin mușcătură. Rabia este o maladie care se caracterizează prin leziuni ale sistemului nervos central, urmate de paralizie și moarte. În prezent, această maladie este practic dispărută la om în majoritatea țărilor dezvoltate, dar continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică în multe țări din Asia și Africa. Samantha Fox și o altă cântăreață celebră a anilor ‘80, Sabrina, vor concerta, pe 26 noiembrie, la Sala Palatului din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?