Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

TSD recomandă programul „Fabricat în România“


Președintele organizației naționale a Tineretului Social Democrat (TSD), Nicolae Bănicioiu, recomandă premierului și membrilor Guvernului să își amintească de măsurile din programul „Fabricat în România” și să le pună în practică. „Cred că Emil Boc, chiar dacă nu îi place, ar trebui să repună urgent în aplicare programul «Fabricat în România» – prin care instituțiile publice din România să cumpere doar autoturisme din producția autohtonă, iar toate achizițiile publice din România ar trebui să se bazeze numai pe produse românești”, a declarat, într-o conferință de presă organizată la Tulcea, președintele TSD. El s-a arătat nemulțumit de modul în care autoritățile județene din România au acționat pentru a preveni apariția unor probleme ca urmare a creșterii cotelor Dunării.
„Consider că prefecții numiți în Botoșani și Bacău sunt vinovați și mai ales responsabili, pentru că au acceptat gravitatea efectelor inundațiilor. Nu mă leg de faptul că prefectul de Botoșani era plecat pe nu știu ce coastă. Problema este că au ignorat toate avertismentele meteo din ultimele săptămâni. Premierul ar trebui să îi demită imediat”, a afirmat Bănicioiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?